50 de umbre ale ipocriziei

null
Agitatie mare, moncher!

Dupa asteptari seculare care au durat vreo 2-3 ani intregi, a iesit in cele din urma filmul anului. Si multi(e) s-au inghesuit in cinematografe sa vada minunea, dar si mai multi s-au inghesuit pe unde au apucat sa comenteze abominabilul. Cinematografele vuiau mai ales fiind weekendul indragostitilor, iar daca ai fost “prea” indragostit si ai uitat sa cumperi jumatatii un ursulet de plus sau o inima de ciocolata (ca nu-ti manca destul nervii, ii mai dai si simbolic inima ta sa ti-o devoreze! ) si ai avut ghinionul ca cinema-ul sa fie in Mall… nema loc de parcare. Sic! Ziceai de BlackFriday ca mai rau nu se poate? S-ar putea sa reconsideri afirmatia.

Anyway! Sa revenim. Am citit si cartile (in engleza!), am vazut si filmul, am citit si comentarii. Si nu ma pot abtine sa nu comentez si eu. In apararea mea voi afirma inca de la inceput urmatoarele : sunt femeie ( pentru cei care nu au dedus inca), sunt blonda (pentru cei care au pierdut din vedere acest detaliu esential al blogului de fata) si mai am si varsta potrivita pentru publicul tinta al acestui fenomen ( pentru cei care nu au cotrobait suficient prin ograda mea). Mai pe romaneste, mie mi-o placut. Acum, fiecare are dreptul la opinie si eu, ca o cetateanca libera ce sunt, respect acest lucru. Dar conditionat. Adica atunci cand iti dai cu parerea sa fie parere si nu presupus.

Acestea fiind zise, top aberatii legate de fenomen (carte+film):

1. Nu am citit cartile si nu merg la film pentru ca e o prostie/idiotenie/cretinatate care… (insert un rezumat rastalmacit al subiectului). Draga comentatorule, a merge sau a nu merge la film este o alegere si un drept care iti apartine. Dar a-ti da cu parerea despre ceva ce nu ai vazut cu ochii tai se numeste ipocrizie. Parerea nu este a ta ci a celui care ti-a impartasit-o pe-a lui.

2. Nu am citit cartea si nu merg la film pentru ca toata lumea face asta. E minunat sa fii altfel, sa fii deosebit, sa vrei sa te detasezi de turma. Dar a nu se confunda frumusetea de a fi deosebit cu a fi Gigi-contra sau a te usura contra  vantului, ca dai pe tine. Pentru ca toti fac ceva nu este un motiv intemeiat sa faci si tu, dar nici sa te incapatanezi sa nu faci .

3. Am fost la film si nu am invatat nimic nou/ Nu are rost sa merg ca nu are nimic nou sa ma invete la capitolul sex. E un film, nu un curs de sex. Ma bucur pentru tine ca ai absolvit Kamasutra (Magna cum laude?) dar sa stii ca pana si profesorii mai invata cateceva de la elevi. Asta asa doar ca sa iti mai alini egou.

4. E un film care incurajeaza violenta domestica/ violurile. Ma doare mintea. Viol inseamna a intretine relatii sexuale impotriva vointei uneia dintre parti. El o voia iar ea i-a cerut in mod expres sa i-o traga. Nu inteleg cine era impotriva. Violenta domestica? Serios? Ea stia ce inclinatii are el. Ea i-a cerut sa ii arate ce e cel mai rau iar el i-a tras cu cureaua la fund de 6 ori, timp in care ea putea sa spuna un cuvant si el se oprea. Acu ma intreb eu in prostia mea cati barbati care isi snopesc nevestele in bataie au un contract prenuptial in care este stipulat nivelul de durere indurat de nevasta, ustensilele acceptate cu ajutorul carora se poate administra si cuvantul care, odata rostit, va pune capat distractiei in doi? Mda. Asa m-am gandit si eu.

5. Cartea aia/ filmul ala e pornosag pentru femei. Nimic nou, majoritatea barbatilor se uita la filme/ clipuri porno. Perfect normal cata vreme nu da nevasta/prietena peste voi in timp ce va distrati de unul singur (exceptiile se stiu, nu e tema de azi ). Probabil ca va racaie curiozitatea daca si ea se uita la aceleasi filme cand se joaca singura (da, majoritatea o fac si nu recunosc – faza cu jucatul). Ei bine, unele o fac, din acelasi motiv ca si voi – stimulent pentru excitare sexuala, dar majoritatea nu – sau se uita pe sarite doar la fazele mai putin explicite. De ce? Pentru ca femeile sunt altfel. Barbatii trebuie sa vada parti anatomice pentru a se trezi din amorteala, pe cand femeile au nevoie doar de stimulare creativa, ele isi creaza propriile filme de fantezie care contin mai mult amintiri senzoriale decat imagini. Pentru femei concretul omoara imaginarul. Pentru barbati imaginarul lasa de dorit si este nevoie de stimulare vizuala. A numi stimularea creativa pornosag este o exagerare de exprimare, dar in esenta, servind aceluiasi scop as putea fi partial de acord. Dar prefer termenul de poveste erotica.

6. O carte/ un film slab. Nimeni nu a sustinut ca autoarea ar fi vreo Shakespearita sau urmasa lui Dickens, nici filmul ca ar fi vreo capodopera de poveste de dragoste ca Romeo si Julieta sau Pe aripile vantului. Dezmagirile sunt intotdeauna doar la nivelul asteptarilor.

7. Dialogurile sunt lipsite de substanta. Filmul este unul romantic/ erotic. In timp ce faci sex cuvintele sunt cam de prisos, unless you talk dirty. In imaginatia mea e cam greu sa il diseci pe Nietzsche in timpul unei partide de sex sau sa iti exprimi dorintele sexuale fata de tipul/tipa aia misto trecand prin fazele de dezvoltare psihosexuale ale lui Freud. Hmmm acu ca am pus pe “hartie” chestia asta parca nu suna asa rau… o trec pe To Do list… posibil o sa sfarsesc prin Leipzig la psihiatrie.

8. Povestea e ireala, care sunt sansele ca un bogatas sa se indragosteasca de o sleampata, prost imbracata si naiva? Care sunt sansele sa vina Alienii si sa foloseasca cutia toracica a oamenilor pe post de incubator? Got my point? Se numeste fantezie.

9. Filmul este o umilire la adresa femeilor. Daca o femeie considera ca imaginea ei poate fi umilita datorita unui film in care o alta femeie face sex legata de pat si chestia asta ii face si placere (aleia din film) atunci am cateva vesti proaste: imaginea femeii a fost umilita de mai demult, cea mai veche meserie e prostitutia si majoritatea celor care o practica sunt femei. Si femeilea alea fac sex in conditii mai naspa si pe bani, nici macar de placere. Si mai sunt femei care fac sex cu mai multi barbati odata, cu femei sau cu cine vine la rand. E plin netu de asta si pana acum nu s-a plans nimeni ca i-a stricat imaginea de femeie. PS. A face sex cu mainile legate e chiar fain.

10. Comunitatea BDSM este revoltata ca le strica imaginea. Filmul nu este un documentar despre relatiile sexuale sado-masochiste. Filmul/cartea are elemente BDSM. Si mai am o veste: nu toate relatiile BDSM sunt la fel (nici cele obisnuite nu sunt toate la fel – cate bordeie atatea obiceie).

In alta ordine de idei, sunt comentarii cu care am fost de acord, partial de acord sau le respect pentru ca sunt opinii personale ale celor care si-au castigat dreptul de a comenta pentru ca au vazut/citit cartea:

– actorii puteau fi mai bine alesi – cel putin tipul – care la inceputul filmului lasa mai mult impresia de psihopat – dar asta tine de gustul fiecaruia.

– chimia dintre cei doi actori nu a fost la nivelul asteptarilor, de vina poate fi si imaginatia celor care au citit sau perspectiva celor care au vizionat.

– au lipsit elemente din carte. De cand e lumea lume se stie, cartea bate filmul. Restul e poveste.

Una peste alta filmul a fost un succes financiar, in primul weekend a scos de 6 ori investitia. Asta spune ceva. Bun sau prost filmul este o controversa si a adunat cei mai multi curiosi in cinematografele din Romania. Macar pentru atata merita vazut, chiar daca din comfortul patului de acasa cand iese pe net in varianta HD sau orice altceva decat cam.

Vorba unei colege, filmul merita vazut pentru ca este hot topic si daca nimeresti intr-o discutie pe tema sa nu stai ca mutu. Cultura generala.

Posted in Sarcastic bitch thoughts | Tagged , | 11 Comments

Reteta unui weekend perfect: Nashville

Se ia:

-una bucata pereche cizme de cowboy

-una bucata pereche blugi rupti

– una bucata camasa in carouri

Se indeasa in rucsac cateva haine, se iau doua prietene, se indeasa fundurile in masina si bagajele in portbagaj (nu invers!), se invarte hotarat cheia in contact si apoi se coace la foc continuu timp de 3 ore si jumatate (preferabil cu aer conditionat). Apoi se scot fundurile din masina si se indreapta cu atentie picioare, se aseaza cu grija bagajele pe umeri si se inregistreaza la hotel. Dupa o scurta odihna si vreo doua tigari se poate servi o vizita in oras, preferabil pe timp de noapte, dar numai in doze mici!

Primul lucru pe care il vei simti e un puternic iz american si umiditate mare. Transpiri de cum ai pus piciorul afara dintr-o cladire. (welcome to the south!) Zgaraie-nori luminati si colorati. Reclame palpaind pe fiecare magazin. Un Elvis in marime naturala, Johnny Cash museum, cizme si palarii de cowboy in fiecare vitrina. Si sa nu uitam, suntem in Country music city, deci la fiecare bar canta o formatie de cover – country music. La fiecare colt de strada 1-2 sau chiar grupuri mai mari de cantareti amatori sau dansatori de street dance. Lumea se opreste, asculta, daca vor arunca un dolar, daca nu pleaca mai departe.

Ne izbeste din plin o reclama cu un nume cunoscut. Coyote Ugly. Wow! Ne legitimam inainte de a intra (trebuie sa ai 21 de ani sa poti intra). Inauntru – bar lung deasupra caruia zac atarnate cateva zeci de sutiene. Trei fete danseaza pe bar, chelnerita – obraznica, subtirica, imbracata intr-o pereche de pantaloni scurti de blugi, sutien si cizme de cowboy – imbie toate fetele sa urce pe bar. O pereche de tineri casatoriti comanda un BodyShot – ea bea tequilla de pe el, urmand instructiunile chelneritei. Nu poti sa intri acolo si sa nu dansezi pe pult. Ne-am conformat. Sunt unele lucruri pe lumea asta pe care trebuie sa le faci atunci cand ai ocazia. Asta este unul dintre ele. Nimeni nu te judeca sau arata cu degetul, toata lumea se distreaza si vor ca si tu sa te distrezi.

Daca tot esti in Nashville, nu poti rata distileria Jack Daniels care se afla la aprox. 1 ora si jumatate distanta. Tur gratuit al distileriei care inca mai functioneaza. Lynchburg – in acest oras toate afisele sunt scrise cu alb pe fond negru cu binecunoscutele fonturi Jack Daniels.

Impresionant! Jack Daniels avea 13-14 ani cand a cumparat distileria contra sumei de 24 dolari de la cel care l-a angajat ca baiat bun la toate de la varsta de 7 ani. Si cel mai impresionant lucru este ca nici in ziua de azi nu se stie de la ce vine Old No. 7, pentru ca el a fost primul care si-a inregistrat oficial o distilerie de Whiskey cu nr. de inregistrare 1. A murit pentru ca intr-o dimineata a ajuns prea devreme la lucru. Am jurat sa nu las sa mi se intample acest lucru!

Am lasat in urma orasul mirosind a porumb si carbune cu o gramada de suveniruri, care mai de care mai traznite si ne-am intors in capitala muzicii country. Voiam sa mergem sa vizitam Hall of Fame. Aglomeratia din fata arenei ne-a starnit curiozitatea. Era finala turneului de Rodeo profesionist. In 10 min eram asezate in tribuna urmarind baieti frumosi cu blugi si palarii de cowboy straduindu-se sa stea pe taur cel putin 8 secunde. N-am crezut ca poate fi interesant, dar pana la urma nu am vrut sa plecam pana nu s-a terminat. Au fost chiar si copii de 9-10 anisori.

Indiferent daca iti place muzica country sau nu, nu poti rata Country Music Hall of Fame and Museum si parcul Walk of Fame unde cei mai mari cantareti de muzica country au cate o stea …Si de asemenea, daca nu ai avut o palarie de cowboy inainte sa vii in oras, cu siguranta vei pleca cu una pe cap!

Posted in Marea evadare | Tagged , , | 5 Comments

Vecinii mei sunt oameni buni

De o saptamana am vecini. Unul e seful meu de aici – bastinas de prin nord, celalalt e un Dexteras, IT boy – indian.

Au venit acum o saptamana. Prima mea intalnire cu indianul a fost cand eram la tigara in fata apartamentului iar el pleca cu masina si s-a uitat lung la mine. Mai tarziu am aflat si de ce. Fumeaza si ii plac femeile care fumeaza. A doua zi la lucru a avut o fata destul de ciudata cand a realizat ca fata de la tigara lucreaza in acelasi loc cu el. Nici eu nu stiam sigur daca el e tipul de la IT care urma sa se mute langa mine. Amandoi am fost surprinsi. Pe “sefu’ ” l-am intalnit prima data la birou in timp ce schimbam niste mailuri cu C. prietena mea de la lucru de acasa. Sefu’ e blond, dar nu cred ca e “the blonde”, nu ca nu ar merge o data (ca a doua oara vine singur) dar the biggest mistake is to sleep with your boss. Deci intra in categoria “no, no!”. C. imi scrie mail “vreo veste despre vreun blond?” Eu: “Tocmai a intrat pe usa si e viitorul meu sef. E cam mic de statura” .

Nu am interactionat prea mult cu ei pana joi. Joi a fost ultima zi de lucru a fostului meu sef de aici, care si-a bagat lichidarea in prima saptamana cand am venit eu. El zice ca nu are legatura cu venirea mea aici. Eu nu il cred. Pana la urma am cazut amandoi de acord ca demisia lui e in avantajul meu, deci chiar daca nu are vreo legatura directa, indirecta are. Maine imi trimit CV-ul oficial catre conducerea companiei de aici aplicand pentru un job aici (Cineva stiu ca deja pregateste rosiile sa dea in mine! You know who you are! )

Dupa doua zile noul meu sef nu imi placea de nici o culoare. Indianului i-am dat de inteles ca nu sunt disponibila pe piata si a incetat sa incerce sa imi zambeasca si sa imi spuna ca iubeste femeile care fumeaza. Fostul meu sef este un tip mult prea deschis si glumet, iar noul sef cam alunecos, total opus celuilalt. Vineri, dupa bauta de cu o seara inainte (doua cafele pentru mine, I’m a good girl ) lucrurile parea un pic mai relaxate.

Sambata dimineata in timp ce vorbeam cu familionul pe Skype, iaca vecinii mei pe veranda la sefu’ la o poveste. Frumos se cade din partea mea sa ii salut, le fac cu mana si dupa ce termin povestile peste ocean imi iau cafeluta la purtator si tigarile si merg inspre ei. Daca nu merge Mahomed la munte, merge muntele la Mahomed. Faceau planuri de pranz, era cam amiaza. Pana la urma ne hotaram toti 3 sa mergem 1 ora cu masina sa mancam – tipic american, doh! Fiind un weekend lung la ei, luni – ziua muncii, discutam care ce plan are. Eu fusesem invitata de un coleg de la lucru la meciul de deschidere al sezonului de fotbal american la colegiu, juca echipa statului Tennessee acasa, duminica seara. Vecinii mei au devenit un pic cam invidiosi pentru ca nu mai erau bilete la meci, se juca cu casa inchisa, biletele fiind vandute toate (160.000) de multa vreme. Eu ma fac mica si nu mai zic nimic. Le spun ca pe luni as vrea sa merg sa vad un castel la vreo 2 ore distanta, daca vor sa vina si ei.

La meci a fost interesant cum de dimineata (meciul incepea la ora 19:00) s-a aduna o gramada de lume in parcari publice care atunci se vindeau cu 30-40$ locul, pentru a pune gratarul, cortul si a astepta juma de zi pentru a incepe meciul – pentru ca fiind un meci al elevilor de la colegiu nu se poate bea in tribune. Partea asta a fost interesanta, un ocean portocaliu oriunde te uitai – culoarea statului Tennessee. O ora inainte de meci se intampla faimosul “Tailgating” adica toti de pretutindeni incepeau sa se miste pe jos inspre stadion, formand multe cozi interminabile – portocalii. Cei de la Orange ar fi fost tare mandrii!

Am ajuns la miezul noptii acasa, uda leoarca pentru ca plouase cu galeata in timp ce noi faceam minunatul Tailgate. Am rabdat frig pe parcursul meciului din care bineinteles nu am inteles nimic, iar colegul care m-a invitat – un tip la vreo 50+ de ani – s-a facut manga si a adormit. Din cand in cand, cand lumea urla si aplauda, aplauda si el in somn. M-a dezgustat.

Azi de dimineata i-am dat un mesaj la indianul daca au chef sau ba sa vina la castel. A negociat el cu sefu’ si pana la urma am mers toti trei. A fost superb, poze (doar doua) sunt mai sus, bonus o poza cu blonda. Dupa un an de zile pun si o fata proprie si personala pe aici. Promit sa nu se mai repete!

Am vizitat castelul, am vizitat gradinile minunate, am degustat vin. Am si cumparat un vin, dulce si rosu cum imi place mie. Habar n-am cand si cu cine o sa il beau, dar nu cere de mancare. Biltmore Estate, este cea mai mare proprietate privata din lume (zice ghidul) 8000 acrii (habar n-am cat e aia , dar e mult). Nu se poate estima ca valoare pentru ca niciodata nu au incercat sa o vanda. A fost construita intre 1890-1895 si a fost deschisa publicului din 1930 – se pare ca dupa ce a bagat nenea ala o gramada de bani in ea nu a mai avut cu ce s-o si intretina. Acum proprietatea e in mana urmasilor lui, are crama proprie, centru de recreatie – calarit si dat cu bicicleta pe proprietate, hotel si multe altele. Un tur fara ghid, doar vizitat casa, gradinile si degustat vin – 63$. Dar poti sta la degustat cat vrei.

All in all, weekendul a fost superb. Inca sunt curioasa daca sefu’ nou stie ca am de gand sa aplic pentru un job aici. Dupa iesirea de azi mi-am mai schimbat un pic parerea despre el. Tot alunecos ramane, dar parca nu chiar atat de tare. Vedem in zilele ce urmeaza. Desi am o banuiala ca stie. Sunt curioasa cum se termina povestea asta.

Posted in Marea evadare | Tagged , , | 1 Comment

Alice in tara minunilor

O mai tineti minte pe Alice? Nu pe cea din piesa lui Smokie, “who the f*** is Alice” ci pe cea cu aventura in tara minunilor.

Ei bine, sa zicem ca Alice a crescut mare si a aterizat din nou in tara minunilor. Numai ca la tara asta a minunilor ii spune SUA. A trecut aproape o luna de cand ma invart pe aici, n-am vazut iepuri albi cu ceas si nici licori magice pe care sa scrie “bea-ma!” dar am vazut o gramada de alte minunatii: niste munti de-a dreptul superbi – cei in care s-a filmat Ultimul mohican, am facut river rafting, am fost in rezervatia indienilor cherokee, am simtit spiritul country la targul local, iar peste 2 zile merg la primul meci de fotbal american pentru ca saptamana asta e deschiderea oficiala a sezonului.

Posted in Marea evadare | Tagged , | 3 Comments

Licurici

image

Licuricii sunt precum visele. Se aprind pe rand unul cate unul si fiecare iti rapeste atentia si-ti umple sufletul de bucurie. Dar daca incerci sa ii urmaresti pe toti vei sfarsi prin a obosi, in incercarea de a nu pierde niciunul. In seara asta am urmarit un licurici traversand drumul si pierzandu-se in tufa mare din fata apartamentului meu. A fost un vis cu inceput si finalitate. Si oricat au incercat ceilalti licurici sa imi distraga atentia zburdand voiosi prin intuneric, eu mi-am urmarit licuriciul aventurier pana si-a atins scopul, acela de a scapa de betoane si ciment si a se pierde in spatiul verde.
Am invatat ca atunci cand ploua nu sunt licurici. Si nici vise. Atunci cand ploua e doar intuneric si tristete.
Incep sa imi placa tot mai mult serile de aici. A. mi-a spus in ultima zi de licenta ca odata cu venirea mea aici mi se vor implini doua mari dorinte mai vechi de-ale mele. La vremea aia am ras si m-am gandit la nimicuri marunte, azi imi fixez privirea pe doi licurici care par sa mearga mana in mana. Ii urmaresc constant si, din cand in cand, ei ma rasplatesc cu bucuria de a sclipi, dovedindu-mi inca o data ca efortul depus nu ramane nerecompensat.
Tot A. mi-a spus ca o sa imi placa aici. Ca orice mi-am inchipuit si imaginat cu privire la aventura asta nu va fi asa cum mi-am imaginat, va fi MULT mai bine. A. avea dreptate. Inca din al doilea weekend am vazut locuri care nu stiam ca exista si am facut lucruri care niciodata nu am crezut ca le voi face. M-am dat prima data pe rollercoaster, am facut alpine slide (un fel de derdelus pe ciment cu sanie cu maneta de viteza) iar peste doua zile voi face water rafting. Si surprizele se tin lant.
A. mi-a mai spus ceva ce inca nu s-a confirmat. Sunt totusi curioasa pentru ca toate celelalte lucruri pe care mi le-a spus s-au intamplat. Oare cine e blondul misterios…

Posted in Marea evadare | Tagged , , | Leave a comment

Acomodarea

Incep sa ma acomodez… ziua de aici e acum zi si pentru mine, iar noaptea si ea isi intra incet – incet in drepturi.
Au trecut primele 3 zile de lucru, mi-am cunoscut colegii, prima impresie a fost dezastruoasa, toti inchisi in cuburile lor cu separatoare de 1.70m… ca la izolare. Imi lipsesc colegii de acasa, glumele deocheate si rasul isteric… Nu am cu cine rade aici. M. mi-a trimis un mail ca e plictisitor si acolo fara mine. Il inteleg… si eu ma plictisesc fara ei.
As putea spune ca aici totul e intr-atat de stereotipic ca aproape pot face profilul psihologic al tuturor dupa doar 3 zile. Secretara managerului general, o tanti mica si indesata care umbla ca o ratusca si il dadaceste pe sefu’ mai bine ca muma-sa. “Old fashioned” isi spune, a facut scoala de secretara si asistenta personala si nu isi lasa seful sa faca nimic din ceea ce poate face ea in locul lui. Iar daca cineva comenteaza cu privire la cererile lui absurde – gen sa vina tipa de la IT sa ii bage cablul de la tastatura in PC – se umfla in pene babuta si pufneste : “treaba lui e sa gandeasca cum sa faca bani nu sa-si bage cabluri in calculator” si bombane vreo juma de ora. E simpatica in felul ei… Seful ei – seful tipic, rece, emite pretentii, ton ferm, toata lumea bombane pe la spatele lui. Iar tanti secretara sare ca arsa de pe scaun, isi infasoara sweaterul strans in jurul bustului prea larg, isi dezveleste dintii si asteapta nerabdatoare noi ordine pe care le executa cu sfiintenie pentru ca traieste pentru a-si satisface seful si pentru ca nimeni nu stie sa faca treaba asta mai bine ca ea.
Seful meu, un tip hazliu dar mult prea stresat… prima persoana care bombane pe la spatele sefului mare. Vrea sa imi arate cat mai multe din stilul lor de lucru si sa imi dau cu parerea despre cum facem noi si poate avem de invatat unii de la altii. E de treaba dar se simte vinovat ca nu se poate ocupa mai mult de mine.
Tipa de la resurse umane care m-a luat in primire din prima zi m-a ajutat o gramada. Mi-a dat lectii de condus si mi-a explicat regulile de circulatie locale (fiecare stat are reguli specifice). Azi m-a dus sa imi arate cum sa bag benzina.
Personajul care pe mine m-a impresionat foarte mult e un tip de vreo 60 de ani. Trebuie sa aflu cum il cheama … am cunoscut prea multa lume de-odata si neuronul meu s-a cam prajit si o tine tot intr-un “error”. Deci tipul asta e parca desprins dintr-un film – n-as putea sa il incadrez exact in gen. Are tatuaje, e destul de robust, dar nu gras, are o mustata carunta lunga pana in barba, chel si fumeaza tigara electronica de parca ar fuma pipa. Si accentul… atat de puternic sudist! Ador sa vorbesc cu el si are un ras molipsitor.
E si un englez pe aici, de vreo un an lucreaza in state. E simpatic, poate singurul din categoria “acceptabil” dupa o prima scanare. S-a oferit sa imi arate imprejurimile intr-unul din weekenduri, dupa ce ma acomodez mai bine. Am acceptat… cred ca radacinile europene isi cam spun cuvantul… Ma intreb daca el este blondul despre care mi s-a prezis ca il voi cunoaste aici.
Ce ma scoate cel mai tare din sarite oriunde merg pe aici e politetea fortata. Nu poti sa intri intr-un magazin sau sa treci pe langa cineva pe coridor la lucru fara sa auzi “Hi, how are you?” Raspuns standard : “Im good thank you! How are you?” “Good/great/wonderful!” cand in fond pe nimeni nu intereseaza si nimeni nu vrea sa discute despre problemele lor cu strainii. Dar daca nu le raspunzi la intrebare te considera mujic. Iar daca nu ii intrebi si tu pe ei esti prost crescut.
Urmatoarea provocare e sa ajung in Johnson City orasul care are si Mall – dupa cum tin toti sa precizeze. Iar pentru saptamana viitoare mi-am programat deja o vizita in Spartanburg la fabrica BMW pentru care livram si noi din Romania.

Posted in Marea evadare | Tagged , , | 2 Comments

Am ajuns sa vad minunea

… cu ochii mei.
Ma bucur. Visul meu de-o viata a devenit realitate. Nu pot sa spun ca exact aici mi-am dorit sa ajung pentru ca as minti. E un orasel mic, de tara, asa cum am vazut in filme, cu case fara gard, cu oameni care isi lasa scaunele pe veranda si nimeni nu le fura. Interesant… Mult spatiu verde si mult prea multe fast food-uri. Sunt de trei zile aici si cel mai aproape de un fast food am ajuns azi in parcare la McDonalds cautand wifi. Nu ma grabesc sa ma infrupt din mancarurile lor traditionale…
Ca tot veni vorba… ma simt ca un fotomodel pe aici, cu asta chiar as putea sa ma obisnuiesc … Nu ca in patria muma as fi considerata obeza, ci mai degraba cu forme, dar aici par de-a dreptul anorexica prin comparatie. Ma simt bine :))
Ma scoate din sarite groaznic de tare faptul ca nu au trotuare, decat in centru pe o portiune infiorator de mica. Si nimeni, absolut nimeni nu merge pe jos – sincer nici nu ar avea unde, decat poate pe bucati daca prind multe magazine cu parcari una langa alta. Si se mai plang de rata mare de obezitate…
Am incercat sa fac azi o plimbare, sa merg in recunoastere… am ajuns la vreo 50m (metri, nu mile!) de complexul in care stau si am realizat ca nu mai pot merge mai departe… e ca si cum ai merge pe jos pe langa autostrada. Si in plus toata lumea se holba la mine ciudat. Am renuntat, dupa ce am facut 3-4 poze.
Am luat masinuta la plimbare, devreme la ora 7 dimineata cand traficul e “light”… vreau sa spun ca la ei si atunci cand e “heavy” e tot mai aerisit ca la noi. Posed o minunatie de Ford Focus rosu! (detaliu foarte important), pe care am botezat-o Pep, din lipsa totala de inspiratie pentru ca asta e o parte din numarul de inmatriculare. Deci, eu si Pep am pornit azi la prima noastra plimbare intima. Ne-am inteles de minune, am facut eu cateva prostioare marunte, dar ca norocul la ora aia din cand in cand era max. 1 masina pe sosea in afara de mine, deci am putut sa ma desfasor in deplinatatea blonzimii mele, fara prea multe griji. Maine va fi mult mai complicat pentru ca maine trebuie sa mergem la lucru… Si pentru ca dragostea se face in minim doi, noi suntem 3, o avem si pe tanti GPSa cu noi, deci va fi party intre fete!
Ceea ce nimeni nu prea povesteste despre tara tuturor posibilitatilor este ca, asa cum Thailand are trei sexe: feminin, masculin si “she-male”, adica fosti barbati transformati in femei, SUA are 3 tipuri de benzi: una pentru fiecare directie de mers si una comuna pentru ambele – banda de intoarcere. In patria muma probabil pe banda asta s-ar omori om cu persoana pentru ca toti ar folosi-o pentru depasiri. Aici e civilizatie, si probabil si amenda mare, ca nimeni nu depaseste pe banda de intoarcere. Daca e o singura banda pe directie, in cel mai rau caz clacsoneaza decent sa mergi mai repede, dar de cele mai multe ori stau cuminti in curul tau si asteapta. Asta imi place.
Oamenii aici au un accent ciudat. Si ei probabil spun acelasi lucru despre mine. Eu am accent de Europa, ei au accent de rednecksi. Ma distreaza. Sper sa nu-mi insusesc accentul in urmatoarele trei luni ca nu ma mai spala nici o apa de cat misto voi incasa acasa, daca ma scap cu rednecksisme.
Am fost la faimosul Walmart. Raiul pe pamant, tot ce vrei intr-un singur loc… cu conditia sa si gasesti raionul pe care il cauti. Am fost avertizata ca s-ar putea sa vad ciudatenii de tot felul pe acolo, deci pozele alea de pe net cu ciudatii din walmart sunt chiar reale. Inca n-am vazut nimic care sa ma socheze, dar mai este timp. In schimb personalul din magazin este extrem de politicos si saritor. Si replicile alea ce le auzim in filme si care, personal, am crezut ca sunt doar parte din textul scenariul, sunt cat se poate de reale… ” Is there anything else i can do for you today?” Si iti pun ei cumparaturile in pungi pe sortimente, bineinteles ca m-am facut de cacao prima data ca am dat sa iau painea si s-o pun in cos, dupa stilul de acasa, si s-a uitat tipa la mine ciudat “I was gonna put it in the same bag with the eggs” Taranul e pe camp…
Una peste alta… abia astept ziua de maine cand voi avea ocazia sa imi cunosc colegii (si colegele  😛 )

Posted in Marea evadare | 2 Comments