Un sfarsit e un inceput…

Au trecut trei ani… nu stiu cum, nu stiu cand. Mereu m-au emotionat sfarsiturile de cicluri scolare, am crezut ca de data asta va fi altfel. Desi nu am prea fost prezenta la cursuri, inainte si dupa fiecare examen semnam constiincioasa condica la barul facultatii. Am legat prietenii, am impartasit emotii, am sarbatorit succese si nu am ratat nici o ocazie de a umple barul cu rasete zgomotoase. Nu conta ca unii au 20 de ani, 30, 40 sau chiar 50, toti eram studenti la psiho, desi de multe ori comportamentul sugera mai degraba ca aveam nevoie sa vizitam un psiholog, nu sa devenim unul.
Marti am absolvit. In stil american, cu roba neagra si toca cu ciucurel. A fost ilar, a fost frumos, s-au varsat lacrimi, s-au spus cuvinte marete, urari de bine si planuri de reuniuni. Urmeaza licenta si apoi fiecare pe drumul lui…
A fost un sfarsit, iar pentru mine a doua zi a urmat si inceputul. Am plecat la Bucuresti pentru viza, drum lung si obositor, emotii… Ambasada mare si impunatoare, garzi inarmate la fiecare colt. Militarie, “mergeti inainte”, “stati in linie”, “fara bagaje!” Panic!!!! Ce fac cu plasa? O pot lasa aici si o recuperez cand ies? Orice bagaj abandonat e suspect a fi bomba si pe camere se vede cine l-a lasat! Panic, panic! Ii bag pe gat unui baiat mai tanar plasa si ma strecor ca nesimtita in fata sa ies cat mai repede pentru a nu-mi incurca prea tare binefacatorul. Nu aveam decat 2 ciocolati, o punga de alune, o sticla de apa si cursul la Psihologia personalitatii in plasa, nimic de valoare, dar in ochii gardienilor toate astea la un loc puteau fi o veritabila bomba nucleara.
Intru tremurand de emotii… cu gandul sa ies cat mai repede sa recuperez plasa buclucasa. Perchezitie… o bricheta, doua, trei! Doamna, trei brichete?!?! Vreti sa ne dati foc? Rezerva la bricheta de rezerva, stiti ce rau e sa ai tigari si sa n-ai foc? Scoate castile de la telefon si telefonul… Cu castile astea ce faceti, vreti sa ne sugrumati? Ma bufneste rasul…lor le arde de glume dar nu ma lasa sa intru cu niste cioco, alune, apa si 30 de foi de curs ca sunt suspecte. Oare chiar arat a terorista? Sunt blonda WTH…
Intru in sala de asteptare, timpul se dilata… astept… minutele trec ca orele, ma uit in jur, se striga bilete la ghisee, totul se misca cu incetinitorul, in mintea mea aceeasi intrebare oare nu l-am incurcat cu plasa mea? Intorc capul continuu si caut din priviri baiatul blond abia trecut de 20 de ani. Nici macar nu am ceas, telefonul a ramas cu casti cu tot la ala care se hlizea ca am trei brichete.
Trec de primul ghiseu unde mi-au aranjat actele, trec si de luatul amprentelor si acum astept sa intru la interviu… atunci privirea mea intalneste cei doi ochi albastri ai strainului. Respir usurata ca a intrat. E palid si tremura, se aseaza langa mine.
Cum ai reusit sa scapi de plasa mea?
Am lasat-o afara, era un tip care asteapta pe cineva care a intrat la ambasada, parea de treaba…
Ma bucur, nu-mi pasa de ea, nu e nimic de valoare, bine ca ai reusit sa scapi de ea si sa intri!
Eram realmente fericita! Timpul a revenim la forma normala, secundele se scurgeau ca secunde cel putin pentru cateva secunde…
Tremur tot… imi spune tipul cu un zambet fortat. Cred ca era cel mai frumos barbat pe care l-am vazut vreodata (in a non-sexual way)
Stai linistit, ai intrat, totul va fi ok!
Nu e ok, a trebuit sa las tipului si geanta mea. Am acolo acte, telefon, toate cursurile… parea de treaba…
Timpul se dilata din nou, bat-o vina de empatie… incerc sa-l incurajez, ii promit ca ies si il caut pe tip si stau acolo pana iese si el. Urmeaza randul meu la interviu, cand se elibereaza un ghiseu de interviuri.
Nu pot sa ma linistesc pana nu iesi tu afara, imi spune blondul cu atata sinceritate ca m-a uimit. Nici macar nu stiu cum il cheama, stiu doar ca e din Constanta si urmeaza sa lucreze pe un vas. Imi spune ca mai are un coleg care scapa mai repede si sa-l astept doar pe colegul lui sa iasa.
Se elibereaza si al doilea ghiseu de interviu si vocea aceea din difuzor cheama tot felul de numere la celelalte ghisee dar nu la cele de inteviu…
De ce nu te cheama? Vreau sa pleci, ce se intampla?
Parca eram in piesa lui Caragiale Dnul Goe, doar ca amandoi eram nerabdatori precum legendarul personaj.
Ridicam privirea de fiecare data cand auzeam vocea aceea in difuzor, de fiecare data striga alt numar.
Linisteste-te, probabil au luat o pauza… ii spun cu un calm prefacut.
Nu pot, ma linistesc atunci cand pleci tu!
Imi venea sa rad. Un tip fain tocmai imi spunea sa plec ca atunci se va linisti! Am vrut sa ii spun ca am acest efect asupra barbatilor, dar nu cred ca ar fi gustat gluma. Era amuzant ca el vrea ca eu sa plec si acest lucru ma bucura.
In cele din urma au revenit, mi-au strigat numarul, mi-au dat viza si am plecat, reasigurandu-l pe tip ca voi astepta cel putin pana iese colegul lui.
Mi-am recuperat colectia de brichete, castile si telefonul si am iesit. La locul indicat era intr-adevar un tip de treaba, vreo 19 anisori, simpatic, pe care probabil l-am socat un pic cand am navalit asupra lui cu descrieri si detalii despre bagajele care i-au fost incredintate.
Am ramas cu el pana a iesit colegul blondului, mi-am recuperat plasa suspecta si am plecat.
Probabil nu-l voi revedea pe blond niciodata, dar nu am sa ii uit fata cat voi trai si nici incarcatura emotionala a acelei ore. Tot timpul m-am gandit la Bucuresti cu groaza si retinere, acum am o amintire frumoasa cu care sa il pot asocia 🙂

Advertisements
This entry was posted in Marea evadare and tagged , , . Bookmark the permalink.

4 Responses to Un sfarsit e un inceput…

  1. Drugwash says:

    Stai aşa, că ăsta a fost doar un teaser la ce vei păţi la aeroport şi – cine ştie – pe parcursul şederii “dincolo”. Dacă nu ştiai, toţi oamenii din toată lumea sînt terorişti. Da, chiar şi ai lor de acasă. Sau… în special ai lor, mai ales unii. 😉

    Şi tu chiar eşti blondă?! Am putut eu să uit aşa ceva, sau n-am ştiut niciodată? Dar cred că am simţit, de-aia m-am tot învîrtit pe aici. Soarta asta… 😀

    • Stii ce mi-am zis cand am plecat la Bucuresti? “Daca trec de asta in America va fi floare la ureche” Probabil ca nu, dar asa m-am consolat eu :))
      Sunt blonda wannabe, un fel de inteligenta undercover 😛 la origini saten inchis, dar de vreun an am decis ca daca pe dinauntru sunt blonda sa fiu si pe dinafara 😀

      • Drugwash says:

        Pacoste ce eşti! Auzi la ea: inteligentă undercover!!! Hahahahahaha!!! 😆

        Bucureştiul o fi el cum o fi, da’ şi eu m-am descurcat pe acolo mai în tinereţe, în vizită fiind de cîteva ori. Da’ la hamericani nu m-aş duce nici dacă mi-ar pava cu aur drumu’ pînă acolo. 😉

  2. Pingback: Într-un suflet de copil… | Poteci de dor

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s