Cand nimic nu e sigur, totul e posibil!

never us
Epilog. Sau poate nu.

Azi voi asista la inmormantare mea. Nu, a ta! Nu, nu, a noastra! Care noastra? Nu exista noi, doar ideea de noi! Reformulez: azi voi asista la inmormantarea idei de noi. Mi-am pregatit deja maieul negru, geaca de piele neagra si bocancii tot negri. Doar blugii albastri vor trada tinuta de doliul. Nici macar tu nu trebuie sa stii ca sunt in doliu. Si mi-am luat si rujul rosu ca trandafirul ce am sa il astern pe cosciugul ideii de noi. Ideea de noi a murit in tacere, a mea prefacuta, a ta indiferenta. Nu a suferit mult, a avut ceea ce oamenii numesc o moarte usoara. E mai bine asa.

In loc de coroana pe mormant voi asterne o cutie. Neagra. In ea se afla masca. Nu, nu e o masca de bal, e o masca mult prea mare pentru obrajii mei. Nu mai am nevoie de ea. In locul ei mi-am desenat un zambet si doua gropite in obraji. Si ce bine ca a venit primavara, pot purta ochelarii de soare si nu imi vezi ochii. Ei m-ar trada, intotdeauna au facut-o si nici azi nu vor sa ma asculte. Nu, nu lacrimi ascund ei, ci tristete. Oare tu te intrebi ce e in spatele tacerii mele? Am vazut ca ti-ai asezat telefonul cu ecranul in jos ca atunci cand iti trimiteam mesaje. Oare astepti un mesaj de la mine sau il ascunzi pe al alteia?

Stai linistit, nu te urasc. Daca ar trebui sa urasc pe cineva – ca asa se intampla in momente dinastea – m-as uri pe mine ca am fost suficient de naiva sa sper. Dar nu ma urasc, ma iubesc pentru ca am fost suficient de nebuna sa traiesc tot ceea ce am visat. Iar tu, tu nu ai incalcat nimic din ceea ce nu m-ai avertizat ca se va intampla. De ce te-as uri?

Daca te mai iubesc? Nu cred ca as putea vreodata sa n-o fac. Chiar daca ideea de noi a murit, odihneasca-se in pace! eu am sa iti spun mai departe Copilu’ fara ca tu sa stii. De ce? Pentru ca atunci cand copilul greseste parintele nu il alunga pe strazi, il cearta, il mustra, il face sa inteleaga ca a gresit si il iubeste mai departe. Eu am ales sa iti zambesc, in fiecare zi, pana vei intelege unde ai gresit.

Stiu ca am promis sa nu las nimic in urma mea ce sa trebuiasca aruncat. Acum poti muta gelul meu de dus din baie in sertarul cu obiecte pierdute. Cel din noptiera de langa patul tau. Tii minte cand m-ai intrebat de ce am adus un tub atat de mic si doar pe jumatate plin? Si ti-am raspuns razand “prefer sa fie unul mic pe care sa ajung sa il inlocuiesc, decat unul mare care sa nu ajunga sa se consume” Ironic, cum nici asta mic nu a apucat sa se goleasca. Dar e mai bine asa, ca poate daca se golea trebuia sa intri in bucatarie sa-l arunci. Vezi ca mi-am tinut promisiunile?

Oare tu mai ai poza aia cu noi doi?… Cum care poza? Cea pe care am facut-o ultima data cand am fost la tine, in baie. Tu verificai apa daca e suficient de calda pentru dus si eu am inceput sa chicotesc si m-ai intrebat de ce rad. Ti-am spus: “Uita-te in oglinda, parca ar fi o poza cu noi doi!” Cred ca s-a produs o eroare si a iesit intr-un singur exemplar, te superi daca o pastrez eu?

Stii… atunci cand traiesti in tacere nimic nu e sigur. Dar totul e posibil. Poate asta nici macar nu e epilogul si inmormantarea e doar prima repetitie jalnica. Dar prefer sa repet pentru ca atunci cand va fi reala sa fie perfecta.

Advertisements
This entry was posted in Vise sau realitate and tagged , , , . Bookmark the permalink.

14 Responses to Cand nimic nu e sigur, totul e posibil!

  1. irealia says:

    Of, Doamne, ce-ți faci! Cât de chinuitoare pot fi toate amintirile astea pe care le bănuiești mai pe-o parte decât pe cealaltă. Nu știi tu că nu poți îngropa ideile, nici măcar pe-aia ”de noi” decât de-odată cu sufletul, iar sufletul tău nu-ți aparține de când l-ai lăsat umplut cu persoana celuilalt?

    Mi-a plăcut enorm cum ai făcut poza. Poza aceea… 🙂
    Să fie pace și liniște și frumos. Dar mi-e că atunci nu vei mai scrie la fel, că și scrisul ăsta își cere jertfa.

    • Multumesc mult!
      Cred ca nu va fi liniste in mare graba si nici nu mi-as dori, ar fi prea simplu. Framantarile ma fac sa simt ca traiesc (cata vreme nu ma las condusa de ele) asa ca cel putin inca o bucata de vreme nu voi duce lipsa de cerneala.
      Si daca ranile se inchid, mai scarpinam o rana veche cat de doi stropi de cerneala ca doar la asta avem master, noi femeile 🙂

      • irealia says:

        Oh, da, am fost și eu la cursurile alea de scărpinat și-am absolvit Magna Cum Laudae! 🙂
        Cu frământările am o istorie veche, schimbăm căpitanii foarte des.

  2. Andrei says:

    Fiecare om are demoni pe care trebuie sa-i biruie pentru a-si gasi linistea. Tu te lupti cu demonul tau si nu-l lasi deloc sa te domine. Unii spun ca e mai bine sa uiti si sa mergi mai departe, eu cred ca trebuie sa rezolvi comflictul interior ca sa devi mai puternic si sa-ti gasesti linistea. Imi place postarea ta.

  3. Tudor says:

    Masti, poze si sarcasm 🙂 Un vechi ego :)(daca nu eram lenes sa caut si daca stiam cu se spune “vechi” in latina, poate suna mai bine – nu, nu e necesar sa cauti tu pt mine, o sa uit oricum)

  4. creve says:

    O să vină vremea să râzi când îți vei aminti de momentele astea. Așa se întâmplă mereu 🙂

  5. Pingback: Săptămâna cu numărul 3. | Graffiti-uri pe pereţii unei gări

  6. Ionutz says:

    Superb!!! :* :* :*

  7. Mihail Mihai says:

    Groapa săpată, slujba făcută, what remains to be done? Două flori (dă criză!!) și see you when we I find.The dead do not come back to the pit! De fuse frumos, rămâne acolo, de fuse urât, aruncă peste gard !

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s