Condamnata la o masca mult prea mare

Image

“Suntem vinovati, intelegi?”

Am aplecat capul stiind cata dreptate are. Desi nu mi-o spunea cu rautate, fiecare cuvant imi deschidea rani ale trecutului, rani care am crezut sa s-au cicatrizat demult, ca nu se vor mai putea deschide, in cel mai rau caz ma asteptam la altele noi. Dar nu aceleasi rani ale dulcei-amarui vinovatii in doi.

Mi-a intins o cutie iar eu am acceptat-o fara sa pun intrebari. Era mare, frumos colorata, in portocaliu si galben, cu o funda rosie pe capac. Era suficient de mare incat sa incapa in ea o rochie, primul meu gand a fost la o rochie de mireasa, desi stiam ca asa ceva e imposibil. Apoi m-am gandit ca poate e pantoful ce l-am pierdut in adolescenta cand ma jucam de-a cenusareasa, iar el e printul meu care, dupa atatia ani, s-a intors, ca jumatatea mea perfecta.

“Deschide-o!” m-a indemnat intrerupandu-mi sirul gandurilor speculative, indraznete, dar totodata pline de teama. Am rupt hartia colorata, in graba, si am tras capacul plina de curiozitate, era primul dar pe care il primeam de la el!

“O masca!” am exclamat uimita. “Mergem la bal ?”

“Nu, draga mea” mi-a raspuns cu un zambet parintesc.  “Viata ta s-a transformat intr-un bal mascat, iar aceasta este masca pe care trebuie s-o porti cand iesi in lume, in afara acestor patru pereti. Intelegi? Nu ai voie sa o dai jos cat timp esti de partea cealalta a pragului.”

“E frumoasa. Dar nu inteleg, de ce?…”

“E condamnarea ta pentru pacatul nostru. Ai sa te obisnuiesti cu ea!”

Am scos-o cuminte din cutie si am asezat cutia pe pat. Parca nu mai era asa frumoasa, odata scoasa din cutie. As fi vrut sa o pun la loc, sa-i pun capacul si s-o impachetez frumos in hartia portocalie cu galben, sa-i leg funda si sa ma joc de-a “ghici ce e inauntru”, dar eram in acelasi timp curioasa s-o probez sa vad cum imi sta cu noua masca. Era totusi frumoasa… dar rece.

“Nu, te rog, da-o jos. Nu o purta aici niciodata!” mi-a smuls-o repede de pe fata cu mainile lui mari.

Am pasit pragul usii lui si mi-am pus masca asa cum mi-a cerut. Si o port zilnic de atunci, dar tot nu ma pot obisnui cu ea. E rece, e mult prea mare pentru obrajii mei, uneori imi aluneca de pe ochi si-as vrea sa uit s-o potrivesc la loc. Iar el isi poarta masca cu atata naturalete… de ce a lui i se potriveste atat de bine?

Il vad in fiecare zi, ne zambim de dupa masti, el cu a lui perfecta, eu cu a mea schioapa pe ochi, “Neata.  Neata. Cum esti? Bine. Tu? La fel. Fumam? Fumam. Aranjeaza-ti masca, da sa-ti pice. Merci.”

Advertisements
This entry was posted in Vise sau realitate and tagged , , , , . Bookmark the permalink.

4 Responses to Condamnata la o masca mult prea mare

  1. ghurhu says:

    Oh, da…. Familiar feelings…..
    Culmea ca pînă şi dialogul de la final mi-e loc comun 😦

  2. Pingback: Cand nimic nu e sigur, totul e posibil! | ILikeItComplicated

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s